Virgiliu Pop e unul dintre puţinii români cu expertiză în drept spaţial. În ultima sa carte, „Who Owns The Moon?”, el analizează problema dreptului de proprietate pe Lună, în condiţiile în care satelitul Pământului „face cu ochiul” multor investitori.

În fiecare an, cotidianul american „The New York Times” adună cele mai deştepte, importante sau pur şi simplu ciudate inovaţii intelectuale, pe care le prezintă alfabetic în zece categorii, de la artă la tehnologie. În 2009, la categoria „politică & politici”, sunt enumerate nouă idei – precum efectul Obama asupra rezultatelor şcolare ale copiilor de culoare sau roboţii-soldaţi capabili să „simtă” şi să refuze să lupte atunci când nivelul de vinovăţie acumulat din cauza daunelor colaterale ajunge prea mare.

Între ele figurează şi legalitatea drepturilor de proprietate pe Lună. Articolul sintetizează teza de doctorat a cercetătorului Virgiliu Pop, în vârstă de 35 de ani, publicată în decembrie 2008 la prestigioasa editură Springer, cu titlul „Who Owns the Moon? Extraterrestrial Aspects of Land and Mineral Resources Ownership” („Cui aparţine Luna? Aspecte extraterestre ale dreptului de proprietate funciară şi minerală”).

Anul trecut, satelitul Pământului a căpătat o valoare economică enormă în momentul în care s-a descoperit că deţine apă, o precondiţie crucială pentru oricine vrea să stabilească o bază acolo, scrie „New York Times”. În afară de apă – care nu este multă – Luna oferă cantităţi uriaşe de Heliu-3, un izotop cu aplicaţii în fuziunea nucleară şi o posibilă sursă de energie curată, astfel că ideea mineritului e tot mai atractivă pentru guverne şi companii multinaţionale. Unul dintre cele mai bune filme sci-fi ale anului este „Moon” – un film britanic realizat de către fiul lui David Bowie – care narează aventurile unui miner lunar care exploatează această sursă de energie. Dar cui aparţine Luna şi cine are dreptul s-o exploateze?

Comunismul pe Lună

Aici intervine dreptul internaţional spaţial care – explică Virgiliu Pop – reglementează relaţiile dintre state (şi persoanele aflate sub autoritatea acestora) cu privire la spaţiul cosmic. Cele mai multe state au aderat la Tratatul din 1967, denumit „Outer Space Treaty”, care este cel mai important document al acestei ramuri de drept. În el se precizează clar că niciun guvern nu poate fi proprietarul niciunei porţiuni a Lunii. Tratatul are însă o breşă: nu spune nimic despre companiile multinaţionale.

În 1979 a fost realizat un nou acord – „Moon Treaty” – care să rezolve neclaritatea. Potrivit acestuia, Luna ar trebui folosită spre beneficiul tuturor naţiunilor şi niciun guvern sau corporaţie privată nu poate fi proprietar. Doar că cele mai multe state au refuzat să-l semneze, nefiind deci valabil.

„Tratatul din 1979, prin articolul XI, instaurează comunismul pe Lună, declarând satelitul nostru natural ca fiind «patrimoniul comun al umanităţii»”, explică Pop motivul pentru care acordul nu a avut popularitate. Regimul primului tratat, din 1967, interzice anumite aspecte ale dreptului de proprietate pe Lună, dar permite investitorului să păstreze ceea ce a extras. Tratatul asupra Lunii, însă, cere investitorului să împartă rodul muncii sale cu întreaga lume, rezonând cu principiul marxist – „de la fiecare după posibilităţi, fiecăruia după nevoi”.

Pentru a explica plastic fenomenul, Virgiliu Pop dă „exemplul vacii”. „La ora actuală, păşunea este comună şi fiecare om are voie să-şi pască vaca pe acea păşune şi să se bucure de laptele dat de vaca sa. Dacă s-ar aplica tratatul din 1979 asupra acelei păşuni, atunci proprietarii de vaci ar fi obligaţi să împartă laptele şi cu cei care nu au vaci. Eu însă sunt de părere că păşunea ar trebui privatizată.”

În concluzie, problema proprietăţii asupra Lunii de către companiile private nu este reglementată. „Luna e a tuturor şi a nimănui”, explică Virgiliu Pop. Cercetătorul este de părere că vom asista la un fenomen asemănător colonizării Vestului Sălbatic. Cei care vor ajunge pe Lună vor exploata zona în care au aselenizat, luând-o în stăpânire. Şi cum se estimează că unele metale importante pentru industria pământeană se vor epuiza în câteva decenii, zilele exploatării miniere a Lunii nu sunt chiar aşa departe.

Înapoi în România

Virgiliu Pop este afiliat în prezent Agenţiei Spaţiale Române (ROSA), unde a ajuns în 2007, după un lung „exil” pe la şcoli înalte din străinătate. Înainte să plece din ţară a încercat să intre în barou, unde nu a fost primit, în ciuda faptului că absolvise facultatea de drept ca şef de promoţie şi că îşi publicase lucrarea de licenţă – una de pionierat în domeniul dreptului constituţional şi al drepturilor omului, numită „Avocatul Poporului – instituţie fundamentală a statului de drept”.

„Doream să devin un avocat de succes şi mă gândeam pe atunci că munca şi talentul te pot propulsa într-o asemenea poziţie. Am confundat, din păcate, talentul cu talantul”, îşi aminteşte Pop.
În anii ‘90, singurul loc pentru un român care dorea să studieze ştiinţele umane era străinătatea. Aşadar, în 1996 a plecat cu o bursă pentru studii postuniversitare la Aberdeen, în Scoţia. Şi nu a mai privit în urmă. Acolo a avut primul contact cu dreptul spaţial, o ramură despre care până atunci nici nu ştia că există.

„Mi-am dat seama că acesta este vehiculul perfect de a combina dorinţa mea din copilărie de a ajunge cosmonaut cu studiile universitare de drept, proaspăt absolvite.” Aşa se face că puştiul care vâna gâze şi extratereştri prin grădina bunicilor a devenit specialist în drept spaţial. „Am ajuns să pun accentul pe partea «spaţială» din «dreptul spaţial», şi mai puţin pe partea juridică. Am dezvoltat un interes pentru tot ceea ce înseamnă legătura dintre ştiinţele umaniste şi Spaţiu: istoria cuceririi Spaţiului, politica Spaţiului, astrosociologie.”

Studiile l-au purtat prin mai toată lumea. În 1999, când i-a întâlnit la Forumul Generaţiei Spaţiale al conferinţei UNISPACE III a Naţiunilor Unite pe Dumitru Prunariu şi pe Marius-Ioan Piso de la ROSA, nici nu se gândea să se întoarcă în ţară.

„Între timp, începusem să-mi fac cât de cât un nume în domeniul dreptului spaţial, prin publicaţiile mele. Situaţia financiară a cercetării în România era, pe atunci, aceea de Cenuşăreasă a bugetului şi, ca atare, nu eram tentat să mă întorc în România. Pe la mijlocul actualului deceniu, lucrurile s-au schimbat în bine şi m-am întors, angajându-mă la Agenţia Spaţială Română.”

Din păcate, situaţia actuală îl face din nou pe cercetător să se încrunte. „Până anul trecut, se înţelesese la nivel guvernamental că e important să se investească în cercetare. Acum câteva luni, însă, bugetul cercetării a fost redus drastic – o măsură total neinspirată, care inversează trendul de revenire a cercetătorilor în ţară.”

Virgiliu Pop încearcă acum să tragă alarma în numele comunităţii sale. „În condiţiile subfinanţării cercetării de la bugetul de stat, exilul redevine, din păcate nu numai pentru mine, o opţiune.”

„Spaţiul îţi dă un sens în viaţă”

Atenţia pe care „New York Times” a acordat-o cercetătorului român este cu siguranţă o onoare, dar nu neapărat o surpriză. Înainte de a fi contactat de americani, Virgiliu Pop a mai fost intervievat de site-ul space.com, de jurnalişti de la posturi de radio din Marea Britanie şi Danemarca, de revista „New Scientist”, dar şi de publicaţii româneşti.

„Pe de o parte, subiectul pe care îl tratez este un subiect «sexy», care captivează interesul lumii. Pe de altă parte, sunt conştient că nu pot sta într-un «turn de fildeş» şi că popularizarea rezultatelor cercetării cu publicul larg este esenţială”, explică Virgiliu Pop.

Există o vorbă printre cercetători: „Publish or perish”, adică „publică sau pieri”. Cartea „Who Owns the Moon?” face parte, de fapt, dintr-o serie de scrieri pe tema proprietăţii în spaţiul cosmic.

Când a început să studieze fenomenul, cercetătorul a fost mai întâi nevoit să demonteze mitul, anume că oricine poate să posede o bucată de Lună. Nu puţini au fost cei care, de-a lungul timpului, au speculat breşele din tratatele internaţionale pentru a revendica Luna.

Cu unul dintre aceştia a stat de vorbă şi cercetătorul român. Este vorba despre întreprinzătorul american Dennis Hope, cel care de ani buni vinde cu succes parcele pe Lună.

„Dacă pe un teren pe care vreau să construiesc se află o cocioabă, mai întâi trebuie să demolez acea casă dărăpănată ca să pot mai apoi construi ceva solid. Aşa se explică şi interesul meu pentru cei care «vând» teren pe Lună, iar ordinea cronologică a cărţilor mele a fost exact cea de mai sus. Mai întâi, am «demontat» mitul vânzării de teren lunar prin cartea «Unreal Estate: The Men who Sold the Moon» («Imobiliare Ireale: Oamenii care au vândut Luna»), pentru ca mai apoi să public o carte cu un ton mult mai serios şi mai academic – «Who Owns the Moon?»”.

Următoarea carte, la care lucrează în prezent, se numeşte „High Flight – A Spiritual History of the Space Age” („Zbor înalt – O istorie spirituală a erei spaţiale”, în care va povesti despre cum au reacţionat diverse culturi la cucerirea spaţiului cosmic. „De pildă, în Africa, epidemia de conjunctivită din anul 1969 a fost considerată de către mulţi ca fiind cauzată de praful selenar adus de astronauţi, iar în India preoţii hinduşi au făcut slujbe pentru a «purifica» Luna poluată de astronauţi prin prezenţa lor”, explică cercetătorul Pop.

Proiecte ambiţioase

Cercetătorul român a participat la programul de vară al International Space University, desfăşurat la Beijing, în 2007

În afară de activitatea publicistică intensă şi de participarea la conferinţe internaţionale, angajatul Agenţiei Spaţiale Române se ocupă şi de educaţia spaţială prin coordonarea mai multor evenimente internaţionale de promovare a astronomiei şi astronauticii, precum „Săptămâna Mondială a Spaţiului Cosmic” sau „Noaptea lui Yuri”. La ce folosesc cunoştintele astronomice oamenilor cu alte profesii şi preocupări? „Spaţiul inspiră, te face să visezi şi îţi dă un sens în viaţă”, răspunde cercetătorul.

„În România, am onoarea de a lucra cu nişte dascăli extraordinari, care organizează evenimente captivante pentru copii – de la cei de grădiniţă până la cei care au rămas «copii cu sufletul». Anul trecut, România a fost pe locul doi în lume ca număr de evenimente dedicate Săptămânii Mondiale a Spaţiului Cosmic. Când eram copil, colegii mei de generaţie voiau să se facă astronauţi şi medici – nu fotbalişti şi manelişti. Săptămâna Mondială a Spaţiului Cosmic redeşteaptă această dorinţă – mulţumită minunaţilor profesori care iau în serios această oportunitate – pentru a schimba priorităţile copiilor.” În „altă viaţă”, adică până pe la 22 de ani, Virgiliu Pop a fost poet. Dacă şi-a păstrat talentul scriitoricesc, la mentalitatea de poet a renunţat.

„Luna îmi părea romantică, fiindcă şi eu eram un romantic. Viaţa m-a învăţat însă că e minunat să visezi la Lună, dar că trebuie să faci ceva concret pentru a ajunge acolo.” Iar Virgiliu Pop este pe cale să facă o mulţime de lucruri.

Cel mai ambiţios proiect al cercetătorului este de a crea un „Centru ŞTIM” (Ştiinţă-Educaţie-Inginerie-Matematică), adică un fel de „mall ştiinţific”, la Timişoara, oraşul său de rezidenţă.

„În multe ţări, publicul – mai ales cel tânăr – are oportunitatea de a interacţiona cu ştiinţa în muzee moderne, în care pot face baloane de săpun gigantice, pot să vadă cum funcţionează pârghiile, pot să creeze minitornade. La Paris există Palatul Descoperirilor («Palais de la Decouverte»), la Lisabona există Pavilionul Cunoaşterii («Pavilhão do Conhecimento»), Glasgow are Centrul de Ştiinţă («Glasgow Science Centre»), până şi Budapesta are un astfel de muzeu de ştiinţă interactiv. Copiii nu sunt fascinaţi de animale împăiate cum sunt în muzeele noastre – lor le place să se joace şi, prin joacă, pot învăţa.”

Însă înainte de a reuşi să realizeze un asemenea muzeu interactiv, cercetătorul intenţionează să aducă temporar astfel de experimente la Timişoara, pentru un „festival de ştiinţă”.

Monitorul Oficial extraterestru

Virgiliu Pop dă mâna cu androidul HUBO, creaţie a cercetătorilor sud-coreeni

Pe Virgiliu Pop îl poţi întreba o mulţime de lucruri şi-ţi va răspunde răbdător şi pe-ndelete. Aşa că l-am chinuit cu întrebări de genul „Crezi în extratereştri? Dar în Dumnezeu? Şi doamnele ce reacţie au când le spui cu ce te ocupi?” Aşa am aflat, de exemplu, că lui i se pare că pisicile ar putea fi mici extratereştri care ne observă şi că de-aia nici nu se miră că James Cameron a ales aspectul felin pentru specia Na’vi din filmul „Avatar”.

Sigur, există şi o parte serioasă a răspunsului, care începe aşa: „lăsând gluma la o parte… da, cred că există extratereştri”. Apoi explică: „dar nu «marţieni» – sistemul nostru solar găzduieşte doar o specie «inteligentă» – Homo Sapiens. Universul este, însă, uriaş – e mai mare decât ne putem închipui. Ar fi o risipă enormă de spaţiu ca doar Pământul să fie locuit.

Să ne imaginăm o bacterie pe un grăunte de nisip ca fiind singura fiinţă vie pe Terra – cam acesta ar fi Universul dacă ar exista viaţă doar pe Pământ.” Oare extratereştrii au legi? „Da, trebuie să aibă şi extratereştrii legi – fie că sunt elaborate de parlamente unicamerale sau bicamerale – iar dacă ne abonăm la Monitorul Oficial al lor, le putem şi citi”, răspunde Virgiliu Pop. Şi cercetătorii au umor.

Pop crede şi în Dumnezeu, însă nu rezonează cu poziţia de „rob al lui Dumnezeu” întrucât şi teologic, şi politic, ţine foarte mult la libertatea sa.

Revenind la chestiunile lumeşti, teoretic mai potrivite unei reviste de duminică, Virgiliu Pop este convins că multe femei ar putea fi mai interesate de fotbalişti decât de cercetători. Şi o citează pe cântăreaţa Shania Twain: „Oi fi tu cercetător, dar asta nu mă dă pe spate”. Poate şi pentru că un savant nu poate fi decât un spirit independent.

Ideile anului 2009

În anuarul alcătuit de „New York Times”, cercetarea lui Virgiliu Pop este inclusă la categoria „politics&policy” alături de alte opt idei. Acestea sunt:

„Mintea îngustă a justiţiei”. Profesorii Dan M. Kahan, David A. Hoffman şi Donald Braman au acuzat Curtea Supremă americană de subminarea propriei legitimităţi atunci când a refuzat să trimită un caz controversat în faţa unui juriu.

„Interzicerea fundăturilor”. Guvernatorul statului Virginia, Tim Kaine, a interzis construirea de străzi care se înfundă pe motiv că îngreunează accesul în cartiere.

„Analiza sondajelor”. Nate Silver, un specialist în sondaje de opinie, a dat în vileag o serie de sondaje politice contrafăcute.

„Roboţii vinovaţi”. Ronald Arkin, specialist în robotică, a realizat un prototip de robot capabil să ia decizii etice într-o situaţie de război.

„Legalitatea pe Lună”. Cercetătorul Virgiliu Pop discută drepturile de proprietate pe Lună în condiţiile în care tratatele internaţionale oferă breşe companiilor private.

„Efectul Obama”. Psihologul David M. Marx a cercetat efectul învestirii lui Barack Obama în funcţia de preşedinte asupra rezultatelor şcolare ale elevilor de culoare.

„Teoria Ploii”. Potrivit economiştilor Sharon Maccini şi Dean Yang, cantitatea ploilor căzute în primul an de viaţă al fetiţelor indoneziene le afectează educaţia, sănătatea şi situaţia financiară ca adulte.

„Politică externă prin reţele sociale”. Statele Unite folosesc reţelele sociale precum Facebook şi Twitter pentru a facilita comunicarea în ţările cu regimuri nedemocratice.

„Tunul cu sunet”. O posibilă armă acustică, inventată de American Technology Corporation.

Vezi informaţia completă la www.nytimes.com/projects/magazine/ideas/2009.

Raluca Sofronie